Puțină istorie…..
La data de 8 iunie 1874 Regele Carol I, alături de miniștrii Lascăr Catargi și Alexandru Lahovari semnau prima Lege Sanitară a României moderne, publicată în Monitorul Oficial nr. 131 din 16 iunie 1874. Este prima mențiune oficială într-un text legislative despre efectul negativ al anumitor industrii asupra sănătății oamenilor, animalelor și mediului. ”Toate industriile al căror exercițiu viciază aerul, infectează apele curgătoare sau puțurile, sau vatămă într-un alt mod sănătatea locuitorilor din vecinătatea stabilimentului industrial, a însuși lucrătorilor sau vitelor se califică ca industrii insalubre.” Mai mult, Articolul 109 menționa ”obligația proprietarilor stabilimentelor industriale ca să ia măsurile igienice menite de a apăra sănătatea lucrătorilor”.
Modificările ulterioare ale Legii Sanitare (1881) pun bazele unui sistem medical foarte modern, dedicat bolilor profesionale și accidentelor de muncă. Se prevede un medic sanitar pentru fiecare ”așezământ industrial” cu peste 25 de lucrători, dispensare dotate inclusiv cu mijloace de transport pentru urgențe și infirmerii. Apare prima mențiune a inspectorilor sanitari ce pot da amenzi patronilor care nu respectă aceste obligații. În 1895 se iau și mai multe măsuri astfel încât ”industriile insalubre” să afecteze cât mai puțin viața și munca locuitorilor din vecinătate și a lucrătorilor. Apar norme de igienă la locul de muncă iar munca femeilor și a copiilor este mai strict ”privegheată”.
În anul 1920 exista deja un întreg serviciu (Serviciul de Igiena Industrială) în cadrul Casei Centrale a Asigurărilor Sociale care se ocupa de aplicarea măsurilor de prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale și care a funcționat până în anul 1940.
La 28 februarie 1927 un alt pas important era făcut prin intrarea în vigoare a legii de înființare a Institutului de Igienă și Sănătate Publică în cadrul căruia era prevăzută funcționarea unei secții de igienă industrială și toxicologie. Institutul inaugurat la 19 februarie 1928 a avut rolul de a îmbina învățământul pentru specializarea în igiena industrială și pregătirea personalului ”ajutător” cu activitatea aplicativă, de îndrumare și coordonare a organizării sanitare, de avizare a proiectelor de construcții și de cercetare. Din anul 1930, Secția de igienă industrială și toxicologie a fost condusă 20 de ani de către doctorul Eugen Răzmeriță, diplomat în problemele medicinii muncii la Harvard School of Public Health din Boston. Morbiditatea profesională în diferite ramuri industriale, problemele medicale ale muncii femeilor și minorilor, combaterea accidentelor de muncă, condițiile de viață ale muncitorilor au fost teme de cercetare ale căror rezultate erau publicate în ”Revista de igienă socială” pe care doctorul Gheorghe Banu, subdirectorul institutului, a editat-o din 1931 până în 1944. În anul 1943, secția capătă o denumire mai adecvată preocupărilor sale; Secția de igiena muncii și boli profesionale.
Pregătirea de specialitate a medicilor de igienă industrială a început în anul 1931 și a fost una dintre preocupările principale ale institutului până în prezent. De exemplu, la cursul de igienă industrială din anul 1945 erau înscriși 45 medici de întreprindere și erau predate următoarele materii: organizarea medicinii preventive în câmpul muncii (prof. dr. Dimitrie Mezincescu), asistența medicală în câmpul muncii (dr. B. Șapira), bolile contagioase (dr. I. Bălteanu), bolile profesionale și igiena câmpului de muncă (dr. Eugen Răzmeriță), tuberculoza în câmpul muncii (dr. M. Grubea), securitatea industrială (Sp. Maican). Lucrările practice durau trei luni și se desfășurau la Casa Centrală a asigurărilor sociale, la Dispensarul Bucur dar și la diferite întreprinderi din București și împrejurimi. La elaborarea programei analitice s-a ținut seama atât de experiența instituțiilor similar din Statele Unite, Anglia, Germania cât și de particularitățile specifice economiei românești.
În anul 1951 este fondat Centrul de Igiena Muncii și Boli Profesionale (devenit în anul 1954 Institutul de Igiena Muncii și Boli Profesionale, director Prof. Dr. G. T. Dinischiotu) care a asigurat servicii de consultație de alergologie, toxicologie, radiologie la baza clinică de la Spitalul Colentina. Până în 1977 aici fuseseră internați și urmăriți clinic peste 25 000 de muncitori (20 000 dintre ei pentru expuneri la diverse pulberi).
Tot în anul 1951, prin munca profesorului Dinischiotu împreună cu dr. Constantin Grădină și alți colaboratori apare primul tratat de medicina muncii din țara noastră.
După 1958, igiena muncii și bolile profesionale se desprind din structura institutului de igienă și funcționează ca unități autonome sau din structura altor unități sanitare pentru a se reintegra în institut (nou denumit Institutul de igienă) în 1958. Mai mult, din 1963, institutul preia și sarcina de cercetare în domeniul protecției muncii până în 1966 (când se va înființa Institutul de Protecție a Muncii).
Între anii 1951 și 1989, cercetarea științifică de medicina muncii se desfășura conform tematicii prioritare stabilite de Ministerul Sănătății și coordonată de Academia de Științe Medicale și avea ca scop fundamentarea legislației. Cele mai multe teme de cercetare din perioada 1951-1977 au fost legate de etiologia, patogenia, clinica și profilaxia pneumoconiozelor. Dezvoltarea industriei chimice și petrochimice a stimulat cercetarea toxicologică axată în principal pe stabilirea concentrației maxime admisibile a substanțelor chimice, depistarea precoce a îmbolnăvirilor prin controlul medical la angajare și periodic. Ergonomia s-a preocupat de definirea condițiilor de muncă și mediu capabile să asigure un nivel optim al capacității de muncă și a stării de sănătate a muncitorilor. Mari unități industriale erau direct supravegheate de Secția de Medicina Muncii din institut: Combinatul Chimic Turnu Măgurele, platforma industrială Pitești, Fabrica Colorom-Codlea, Uzina de garnituri de frâne Râmnicu-Sărat, uzinele de aluminiu Slatina și Tulcea, Uzinele chimice Craiova, Combinatul chimic Năvodari șantierul canalului Dunăre-Marea Neagră, șantierul Metrou-București. Din păcate, în această perioadă, deschiderea internațională a specialității de medicina muncii a lipsit dar foarte mulți medici și cercetători erau activi în colectivele editoriale ale revistelor de specialitate din străinătate.
Vizibilitatea națională a activității științifice de medicina muncii a fost asigurată prin participarea medicilor și cercetătorilor la Societatea de Igienă și Sănătate Publică, înființată în anul 1926, care publica ”Revista de Igienă Socială” și organiza evenimente științifice periodice. Societatea a fost reorganizată ca secţie a Asociaţiei Medicale Române în anul 1951 având ca publicație de specialitate revista ”Igiena”, care a apărut trimestrial până în anul 1974 când a fost redenumită ”Revista de igienă, bacteriologie, virusologie, parazitologie, epidemiologie, pneumoftiziologie”.
O analiză retrospectivă a congreselor de igienă și sănătate publică făcută de profesorul Toma Niculescu la începutul anilor 1990 arăta că medicina muncii a avut mereu o contribuție importantă atât din punct de vedere organizatoric cât și din punct de vedere al comunicărilor științifice. Primele patru congrese (1963, 1968, 1973, 1978) au avut în comitetul de organizare personalități deosebite de medicina muncii: prof. dr. B. Barhad, prof. dr. A. Cocârlă, prof. dr. Al. Dieneș, Dr. Mihaela Dumitriu, dr. Silvia Gabor, dr. O. Luchian, dr. Elena Mitran, prof. dr. P. Manu, dr. doc. Nanu, prof. dr. T. Niculescu, dr. A. Ossian, conf. dr. Al. Șenchea, dr. M. Tat dar și mulți alții. Din anul 1983 denumirea congreselor a fost schimbată astfel încât să reflecte această contribuție (Congresul Național de Igienă, Medicina Muncii și Medicina Socială).
În anul 1990 era organizată prima Conferință Națională de Medicina Muncii, probabil momentul când s-a cristalizat idea de a avea o societate dedicată în întregime problemelor teoretice și practice ale acestui profil medical. Înființarea Societății Române de Medicina Muncii în anul 1992 ca societate juridică legal constituită, a reprezentat o evoluție firească în existența de peste 100 de ani a unei specialități medicale cu multiple valențe preventive și curative iar Congresul de Medicina Muncii desfășurat la Sovata în octombrie 1992, cu participare internațională (Franța, SUA, Cehoslovacia, Ungaria, Moldova) a marcat deshiderea către comunitatea științifică internațională.
În paralel, s-au pus bazele editării Revistei Române de Medicina Muncii care a permis specialiștilor să își promoveze activitatea științifică și practică în rândul tuturor celor interesați.
Astăzi, Romanian Journal of Occupational Medicine (RJOM), revista oficială a Societății Române de Medicina Muncii este continuatoarea Revistei Române de Medicina Muncii. Revista este concepută ca o platformă virtuală pusă la dispoziție celor interesați de găsirea unei surse de informații științifice recente și destinată să încurajeze cercetarea științifică pentru comunitatea medicilor de medicina muncii cât și pentru comunitatea științifică din alte specialități medicale și din domenii conexe. Publicarea articolelor acceptate este gratuită pentru autori. Prin efortul colectivului de redacție, începând cu numărul din 2018, RJOM este indexată în baze de date internaționale (BDI).
Și câteva poze cu cei care faceau medicina muncii in INSP în anii 1977-1980
