COPAC derulează proiectul de screening gratuit pentru cancerul
colorectal împreună cu Spitalul Militar pe regiunea București – Ilfov
pana la sfârșitul lunii decembrie.
Intrucat, medicii de familie au intrat în proiect în număr mult mai mic
decât anticipasem, ne-am regândit strategia și am mers mult spre
instituții și companii. Pana acum am mers în Ministerul Sanatatii,
Ministerul Muncii, Parlamentul Romaniei, Agenția de Mediu, Casa
Națională de Pensii, Orange, BCR, Banca Transilvania, Termoenergeticsa,
Apa Nova, STB, Metrorex, Institutul de Fizica de la Măgurele, Biblioteca
Națională, sistemul de asistenta sociala, multe alte institutii.
În acest context, va cer sprijinul pentru a ajunge la companiile care au
medic de medicina muncii cu acest proces de screening benefic pentru
angajații peste 50 de ani și familiile lor.
Va las mai jos câteva informatii și sunt aici pentru orice alte
întrebări și va mulțumesc mult.

Luminita Valcea
Director executiv
Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania
Tel. 0722975314

Despre ce este vorba:

Spitalul Militar Universitar de Urgență și Coaliția Organizațiilor
Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România derulează programul de
screening gratuit pentru cancer colorectal si leziuni pre canceroase, cu
finanțare europeana, în cadrul căruia ne dorim sa testam un număr de
50.000 persoane cu vârsta între 50 și 74 de ani și domiciliul/reședința
în București sau Ilfov. Pana acum am reusit sa testam 44.000 de
persoane.
Pagina oficiala a proiectului aici: (https://screeningroccas2-bif.ro)

Cum realizam testarea?

Venim împreună cu un medic implicat în proiect si le oferim tuturor
persoanelor doritoare informații (in fiecare locatie indicata de dvs.)
și un kit de testare, complet gratuit. Cu ajutorul acestui kit (testul
FIT un test imunochimic) se recoltează din scaun la domiciliu si este
adus inapoi la sediul KFL. Aceste teste vor fi colectate de Asociatia
COPAC si duse la laborator.

Ce evidențiază testul?

Testarea caută urme de sânge în materiile fecale, la nivel enzimatic,
sânge ce nu ar putea fi văzut cu ochiul liber. Acest test nu se
regăsește intre cele facute in mod uzual si decontate de CNAS.

Ce se intampla dacă rezultatul unei persoane este pozitiv?
Un test pozitiv NU înseamnă cancer dar inseamna ca exista o
leziune/sangerare si necesită investigații suplimentare. Astfel,
programul oferă gratuit o investigație numita colonoscopie cu sedare, ce
va fi efectuata la Spitalul Militar București de către medici
specialiști gastroenterologi. Dacă în timpul investigației sunt puse în
evidenta zone suspecte, acestea vor fi rezecate si biopsiate.
Colonoscopia se va efectua numai cu acordul fiecărei persoane.

Atașat trimit două filmulete cu INFO utile:
Ce contine pachetul testului FIT :
https://www.youtube.com/watch?v=OzfyZQKrDZE [1]

Cum se efectueaza recoltarea :
https://www.youtube.com/watch?v=9o0KVkbmSxs [2]